Am privit la ecranul computerului, inima bătându-mi din ce în ce mai puternic, având acel sentiment familiar și copleșitor de a nu fi suficient de bună. Outlook-ul mă anunța că în 15 minute este programată ședința de evaluare anuală. Era prima mea evaluare în companie, fiindcă era și primul meu job într-o multinațională. Cu fiecare minut care trecea, îmi analizam taskurile și mă gândeam la modul în care aș fi putut să le fac mai bine și mai rapid. Eram convinsă că nu sunt suficient de bună și că la evaluare mi se va spune că m-au supraevaluat.
Îmi amintesc cum am intrat în sala de ședință unde mă așteptau team leaderul și directorul, picioarele îmi tremurau. Nu știam ce să fac cu mâinile pentru a nu lăsa să se vadă frica mea. M-am așezat pe scaun și am așteptat să înceapă critica. Dacă nu îmi spuneau tot ce nu a mers bine, eram pregătită să completez singură lista. Discuția a început însă cu cuvinte de mulțumire, cu aprecieri pe care abia le auzeam. Când am auzit procentul de 95%, am crezut că e momentul să aduc în discuție ce puteam să fac mai bine și să îmi justific cei 5% lipsă. Directorul m-a oprit și mi-a explicat că procentul de evaluare este influențat și de rezultatele grupului la nivel național. A continuat să vorbească despre proiecte și obiective la care mă puteam implica. A fost momentul în care lacrimile au început să curgă, nu puteam să le opresc sau să le ascund. Nu știam dacă eram copleșită de apreciere (fiindcă nu primisem prea multă până atunci) sau de rușinea că plâng.
Am realizat la ceva timp după acest episod, în terapie, că ceea ce simțeam atunci nu era doar surprindere, ci și o manifestare clară a sindromului impostorului, un tipar psihologic care afectează mult mai mulți oameni decât ne-am imagina. Este o senzație de neîncredere constantă în propriile abilități și realizări, chiar și atunci când acestea sunt recunoscute de alții, și au la bază certificări și acreditări.
Sindromul impostorului m-a însoțit ani buni de-a lungul carierei mele, făcându-mă să mă îndoiesc de mine însumi, să mă compar cu colegii mei și să mă simt nesigură în privința contribuției mele la proiectele de echipă. Cu toate acestea, acea evaluarea anuală a fost o experiență revelatoare pentru mine, un subiect pe care l-am discutat in terapie, ajutându-mă să înțeleg că meritul meu nu trebuie măsurat doar în procente sau în comparație cu alții, ci în modul în care contribui la obiectivele echipei și la succesul companiei.
Pentru team leaderi și pentru cei care se confruntă cu sindromul impostorului, iată câteva acțiuni care mă ajută să gestionez și să depășesc acest tipar, mai apare din când în când:
# Auto-reflecție și conștientizare: îmi rezerv timp săptămânal pentru a reflecta asupra realizărilor și provocărilor întâmpinate în săptămâna care se încheie. În ultima zi a anului, în timp ce savurez o cafea, completez într-un jurnal toate realizările din an.
# Sărbătoresc fiecare reușită: este un obicei recent, dar la care țin foarte mult. De fiecare dată când sunt mulțumită de ceea ce am realizat, sărbătoresc cu o prăjitură și împărtășesc bucuria mea cu cea mai bună prietenă.
# Feedback: am învățat să disting între un sfat și o părere. Aleg să ascult sfaturile celor care sunt deja acolo unde îmi doresc să ajung și să îmi iau feedback de la persoanele care oferă un feedback constructiv. Restu sunt păreri.
# Evit autosabotare: răspund la întrebarea cea mai simplă: „Ce pot să fac acum?”
# Acord mai multă atenție convingerilor: Știu că gândurile, emoțiile și comportamentele sunt fenomene care se influențează reciproc. Dacă vreau să obțin rezultate pozitive, trebuie să fiu atentă la gândurile mele.
# Comunicare deschisă: discut despre sentimentele mele cu un psihoterapeut, un coach sau un prieten, în funcție de situație. A vorbi despre ceea ce simt este terapeutic și pot obține perspectiva necesară pentru a depăși aceste sentimente. Nu îmi este ușor, fiind o persoană introvertită, dar mă gândesc la beneficiile pe termen lung.
# Dezvoltarea în continuare: Investesc în dezvoltarea personală și profesională pentru a-mi îmbunătăți competențele și încrederea în sine. Cursurile de formare, workshop-urile și seminariile pot furniza instrumentele și resursele de care am nevoie pentru a-mi consolida abilitățile.
Pentru cei care se confruntă cu sindromul impostorului sau pentru cei care își doresc să învețe mai multe despre gestionarea stimei de sine și a încrederii în propriile abilități, vă încurajez să căutați ajutorul unui specialist în sănătatea mintală. Un psiholog vă poate oferi instrumentele și resursele necesare pentru a vă înțelege mai bine sentimentele, pentru a dezvolta strategii eficiente de gestionare a sindromului impostorului și pentru a construi o încredere în sine solidă și durabilă. Nu ezitați să căutați sprijinul de care aveți nevoie pentru a vă îndrepta spre succesul și satisfacția profesională pe care le meritați.