Sunt psiholog clinician autonom și psihoterapeut cu formare in hipnoterapie si psihoterapie cognitiv-comportamentală. În cabinet creez un spațiu sigur și deschis, în care clienții își pot explora emoțiile și gândurile, pot înțelege mecanismele care le influențează comportamentul și pot descoperi modalități practice de a gestiona anxietatea, depresia, stresul sau dificultățile relaționale.
Cred că fiecare persoană are resurse interioare valoroase și potențial de dezvoltare. Îmi propun să însoțesc fiecare persoană în procesul de autocunoaștere si autodescoperire, să ofer sprijin și ghidare, astfel încât să își recâștige echilibrul interior și încrederea în sine.

