
Ce se întâmplă cu relația părinte-adolescent într-o eră dominată de tehnologie și informație abundentă? Oare nu este prea mult pentru cât pot ei procesa?
Ce pot face părinții pentru a găsi echilibrul între a oferi îndrumare și sprijin adolescenților, fără a-i invada sau a-i sufoca în procesul lor de dezvoltare?
Să fii părinte de adolescent în vremurile noastre poate fi o adevărată provocare. Schimbările sociale și tehnologice au creat un mediu cu totul diferit față de cel în care au crescut generațiile anterioare. Și nu vorbim despre o simplă diferență între generații, mereu valabilă, în orice epocă și de când lumea, ci vorbim despre o diferență care s-a creat în urma felului în care s-a schimbat totul în jurul nostru, societatea, valorile, prioritățile. Tehnologia a contribuit în mare măsură în acest proces, accelerând circulația informațiilor. Calupuri de date de orice fel și din orice domeniu bombardează spațiile media și sugrumă rețelele neuronale ale tuturor. În contextul acestor schimbări, relația dintre părinți și adolescenți este supusă unei dinamici complexe.
Adolescenții sunt înclinați și interesați să încerce tot ce este nou și diferit. Acum este vremea când ies să exploreze lumea, este în natura lor ca la această vârstă să caute și să descopere noi căi de a face lucrurile. Este modul prin care pot înțelege mediul în care se află și cine sunt ei în raport cu acest mediu. În timp ce părinții erau principalii lor ghizi în viața lor din copilărie, pubertatea marchează începutul unor noi frământări și a unei căutări interioare pentru a se cunoaște mai bine. Ei știu și simt că nimic nu va mai la fel, dar cel mai mult au nevoie ca părinții să le înțeleagă această dorință.
În același timp ei nu au încă capacitatatea neuronală îndeajuns dezvoltată pentru a procesa toate informațiile ca un adult. Dezvoltarea creierului uman se consideră că se încheie în jurul vârstei de 24 de ani, iar ultima arie care închide acest proces de dezvoltare este neocortexul, acea parte care se ocupă cu raționamentele, luarea decizilor, gândirea abstractă, reglarea comportamentului propriu, dar și percepția asupra comportamentelor celorlalți. În aceste timpuri, pare că totul este prea mult pentru cât pot ei procesa. Și nici nu pot respinge provocările tehnologice și impactul acestora asupra societații, pentru că ei absorb tot ce este în jur dintr-o nevoie inerentă de cunoaștere și înțelegere prin propriii ochi și cu propria minte. Prin urmare, adolescenții au încă nevoie de îndrumare și sprijin din partea părinților pentru a naviga prin aceste schimbări și pentru a-și dezvolta identitatea, doar că într-un mod diferit.
Părinții se pot simțiți depășiți de aceste schimbări care apar peste noapte. Viteza cu care cresc și se dezvoltă copiii lor depășește ritmul părintelui de a ține pasul cu schimbările care apar. În același timp și adolescenții simt presiunea de a se defini pe ei înșiși într-o lume în continuă schimbare. Diferența între generații pare să fie mai accentuată ca niciodată, oricât ar încerca părinții să țină pasul, copiii lor vor fi mereu cu unul înainte și mai mare decât au fost ei la rândul lor față de propriii părinți. Asta face ca lucrurile să pară ca scăpate de sub control și de neînțeles.
Și să nu uităm că orice constrângere pentru acești adolescenți poate fi o nouă luptă pentru a-și dezvolta identitatea. Răzvrătirea poate fi văzută ca un semnal că încă nu și-au încheiat drumul spre cunoașterea de sine, că încă mai au pași de parcurs în această direcție.
Părinții ar trebui să rămână prezenți și disponibili, să-și găsească o ”distanță” confortabilă față de ei, nici prea aproape pentru a nu le invada intimitatea și libertatea de acțiune, dar nici prea departe pentru că în toată revolta lor, dincolo de nevoia de a fi acceptați așa cum sunt, au încă nevoie să știe că părinții sunt acolo pentru ei ”să-i prindă” dacă va fi nevoie.